Peste 12 persoane au suferit ARSURI, după ce ar fi intrat în contact cu o substanţă toxică la Londra

Peste 12 persoane au suferit ARSURI, după ce ar fi intrat în contact cu o substanţă toxică la Londra
Sursa: www.mediafax.ro Foto: krmg.com 17.04.2017 16:01
Cel puţin douăsprezece persoane au suferit arsuri, după ce ar fi intrat în contact cu o presupusă substanţă toxică într-un club din Londra, au anunţat autorităţile, care au precizat că aproximativ 400 de participanţi la o petrecere organizată în club au fost evacuaţi.

Serviciul de ambulanţă din Londra a transmis că zece pacienţi au fost transportaţi la spital cu arsuri uşoare, iar alte două persoane cu răni similare s-au prezentat la o unitate medicală. Rănile suferite de victime nu sunt de natură să le pună vieţile în pericol, au precizat autorităţile.

Un purtător de cuvânt al Poliţiei a comunicat că mai multe echipaje au fost trimise la un local de pe strada Sidworth din districtul londonez Dalston, după ce mai multe persoane au semnalat că ar fi fost expuse unei substanţe toxice.

Serviciul de pompieri a transmis că „singurele informaţii disponibile arată că o substanţă corozivă necunoscută a fost aruncată în incinta clublui de noapte”.

Clubul Mangle E8, unde a avut loc incidentul, se află în incinta unei foste spălătorii industriale.

În urma testelor s-a stabilit că este vorba de „o substanţă acidă”, a anunţat un reprezentant al Serviciului de pompieri.

Poliţia a transmis că incidentul nu pare să aibă legătură cu terorismul.

Numărul incidentelor violente în care s-au folosit substanţe corozive a crescut semnificativ în ultimii ani, unii experţi sugerând că grupurile infracţionale au început să folosească acid pentru că riscul unei inculpări este mai redus decât în cazul unui atac cu cuţitul.

În anul 2016 au fost înregistrate 454 de agresiuni în cursul cărora s-au folosit substanţe corozive, faţă de 261 de astfel de infracţiuni în anul precedent.

Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele producerii incidentului.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI