FOTO

FOTO: Mii de creştini ortodocşi au participat la tradiţionala ceremonie a focului sacru la Ierusalim

FOTO: Mii de creştini ortodocşi au participat la tradiţionala ceremonie a focului sacru la Ierusalim
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 15.04.2017 21:20
Zeci de mii de credincioşi au participat sâmbătă la tradiţionala ceremonie a ''focului sacru'', care se autoaprinde în fiecare an de Paştele Ortodox, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalimul Vechi, considerat cel mai sfânt loc al creştinismului, după cum a constatat un fotograf al AFP.

Simbol al învierii lui Hristos, 'focul sacru', sau ''lumina sfântă'', s-a aprins la Sfântul Mormânt, în partea veche a sectorului oriental al Ierusalimului, anexat de Israel. În acest loc s-au derulat, potrivit tradiţiei, ultimele episoade ale patimilor lui Iisus, crucificarea, moartea şi revenirea lui miraculoasă la viaţă. 

Moment culminant al creştinismului răsăritean, acest rit milenar — simbol al eternităţii, păcii şi reînnoirii — s-a desfăşurat, ca în fiecare an, într-o biserică aglomerată, luată cu asalt de pelerini, cea mai mare parte din Europa de Est, dar şi din comunitatea arabă ortodoxă din Ţara Sfântă, sub înalta supraveghere a poliţiei, scrie AFP. 

Pelerinii s-au înghesuit să primească lumina care, transmisă de la o lumânare la alta, a parcurs străzile Oraşului Vechi. 

Biserica Sfântului Mormânt a fost redeschisă luna trecută după nouă luni de restaurare.



Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI