Textul a primit 10 voturi pentru, 3 abţineri şi 2 voturi contra, Bolivia şi Rusia, cea din urmă exercitând dreptul său de veto ca membru permanent, relevă EFE.

Potrivit AFP, asupra rezoluţiei, care viza un răspuns la presupusul atac cu agenţi neurotoxici de la Khan Shaykhun, din 4 aprilie, soldat cu 87 de morţi din care 31 de copii, s-au abţinut China, Kazahstan şi Etiopia.

Agenţia citată aminteşte că, în şase ani de război, Rusia şi-a protejat aliatul sirian de presiunile occidentale uzând de opt ori de veto-ul său în Consiliul de Securitate al ONU, acţiune utilizată în şase rânduri şi de China. 

Moscova şi Beijingul au drept de veto, ca şi alţi trei membri permanenţi: SUA, Franţa şi Regatul Unit. Consiliul de Securitate numără alţi zece membri non-permanenţi, reînnoiţi parţial la doi ani.

Ministrul britanic al Afacerilor Externe s-a arătat "consternat" miercuri seara după ce Rusia a opus veto-ul său în Consiliul de Securitate al ONU asupra proiectului de rezoluţie privind presupusul atac chimic imputat regimului sirian.

"Rusia a ales tabăra greşită", a declarat Johnson, într-un comunicat publicat la Londra, transmite AFP.

Preşedintele Franţei, François Hollande, a apreciat miercuri că Rusia şi-a asumat "o grea responsabilitate" prin atitudinea sa la votul din Consiliul de Securitate al ONU şi a acuzat Moscova că îl protejează "sistematic" pe "aliatul său Assad", potrivit unui comunicat al preşedinţiei franceze.

"Este pentru a opta oară când Rusia alege să se opună astfel majorităţii din Consiliu", a deplâns situaţia Hollande, asigurând că "Franţa nu a precupeţit niciun efort, inclusvi vizavi de Rusia, pentru a reuni un consens pe acest text".