Atentatul de la Alexandria, cel mai mare oraş din nordul ţării, a fost comis de un kamikaze ”echipat cu o centură exploivă”, care a încercat să pătrundă în Biserica Sf Marcu, unde se afla Papa copt ortodox Tawadros II, cu ocazia Floriilor. Poliţişti l-au împiedicat, iar acesta s-a detonat, potrivit Ministerului de Interne, scrie news.ro.

Biserica Coptă a precizat rapid că liderul ei nu a fost atins şi că ”este bine”.

Cele două atentate au fost revendicate duminică după-amiaza de Statul Islamic, a cărui aripă egipteană a îndemnat recent la vizarea comunităţii copte.

Primul atentat a avut loc cu puţin înainte de ora locală 10.00 (11.00, opra României), în plină sărbătoare a Floriilor, în Biserica Mar Girgis (Sf. Gheorghe) din Tanta, un oraş important situat la aproximativ 100 de kilometri de Cairo, în Delta Nilului.

Bilanţul a crescut la 27 de morţi şi 79 de răniţi, potrivit Ministerului Sănătăţii.

”Explozia a avut loc în primele rânduri, în apropiere de altar, în timpul slujbei”, a declarat pentru AFP generalul Tarek Atiya, adjunctul ministrului de Interne însărcinat cu relaţia cu presa.

Câteva ore mai târziu, altă explozie a avut loc la Biserica Mar Morcos (Sf. Marcu), la Alexandria, soldată cu 17 morţi - inclusiv patru poliţişti - şi 48 de răniţi, potrivit unui bilanţ actualizat de Ministerul Sănătăţii.

În interiorul Bisericii din Tanta, bănci de lemn rupte şi diverse obiecte personale zăceau pe jos, în sânge. Iar pereţii albi au fost de asemenea stropiţi de sânge.

Şeful statului egiptean a cerut duminică armatei să mobilizeze forţe pentru a ajuta poliţia să protejeze ”infrastructuri vitale” din ţară.