„Dacă deranjez, că am văzut că deranjez, de astăzi o să-i trimit domnului Dragnea – ştiţi că eu nu vreau să mă dea nimeni afară din partid – îi trimit demisia mea în alb şi când îl supăr foarte tare o introduce şi a scăpat de mine. Dar să tac din gură n-o să tac, nu pot la vârsta asta să mai tac din gură pe lucruri pe care le-am văzut, e care le ştiu şi pe care le văd cu îngrijorare”, a declarat Victor Ponta, citat de Digi24.

Întrebat de ce nu îşi dă demisia direct, răspunsul lui Victor Ponta a fost unul ironic: „pentru că îmi place să îmi puneţi această întrebare”.

Victor Ponta a adăugat că nu este în relaţii bune cu liderul PSD Liviu Dragnea. Fostul premier a spus că în timp ce Liviu Dragnea este politician şi nu poate să spună anumite lucruri, el nu are această obligaţie.

„Nu, hai să fim serioşi. Domnul Dragnea este politician trebuie să zică da. Eu nu mai sunt om politic. Fiecare cu problemele domniei sale”, a spus fostul premier. 

Liviu Dragnea declara în urmă cu o săptămână că nu crede că Victor Ponta va părăsi partidul. 

„Orice critică de la Victor Ponta, pentru mine, e sănătate curată. Poate va avea o funcţie, nu cred că Victor Ponta va pleca din partid, e un om cu experienţă. Partidul s-a exprimat pentru o anumită sustinere”, a declarat liderul PSD atunci. 

În aceeaşi zi, fostul premier al României lansa un atac la adresa lui Liviu Dragnea. El a distribuit pe Facebook un editorial critic la adresa preşedintelui PSD. Comentariul lui Victor Ponta a fost  că „o să îi dea în continuare share lui Doru Buşcu”.

„Mă bazez pe faptul că şi ce spune el e tot "ca apa sfinţită" (deşi e mult mai bun prieten decât mine cu „Şefu")”, a adăugat ex-premierul României.