Acordul de limitare a activităţilor nucleare ale Iranului, convenit de Teheran cu marile puteri, se numără printre cele mai mari reuşite ale lui Amano.

Deşi Amano nu a fost implicat direct în negocieri, el şi echipa sa au colaborat cu cele şase puteri şi cu Iranul în căutarea unui mijloc de a reduce potenţialul Teheranului de construire a armelor atomice, prin limitarea programului său nuclear şi prin impunerea unor controale stricte din partea AIEA.

Amano a ajuns prima dată director general al AIEA în 2009, după un proces de alegere puternic contestat. Totuşi, el nu a avut niciun contracandidat la alegerile de miercuri, în contextul în care multe state membre i-au cerut să rămână pentru a ajuta la implementarea acordului de către Iran.

Înainte de acest post, Amano a fost un diplomat japonez de rang înalt responsabil cu controlul armelor, ocupând chiar postul de reprezentant al Japoniei la AIEA.

Decizia de miercuri a celor 35 de state care sunt reprezentate în boardul de conducere al AIEA trebuie oficial aprobată la o reuniune a tuturor ţărilor membre ale agenţiei care va vea loc în septembrie, după care Amano îşi va putea începe în decembrie cel de-al treilea mandat.