Rădulescu e genul de politician care acceptă bucuros să-ţi ofere un interviu. Îi pui o cameră în faţă, îi prinzi o lavalieră în piept şi începi să-i pui întrebări. Îţi povesteşte că are acasă o mitralieră păstrată de la Revoluţie pe care e pregătit să o folosească oricând, cere alungarea manifestanţilor cu tunuri de apă şi se plânge că salariul de parlamentar e o mizerie. Printre toate acestea, are grijă să menţioneze că e prieten la cataramă cu patronul ziarului la care lucrezi şi că - a dracu' coincidenţă! - chiar astăzi are o întâlnire cu el. La final, îţi strange mâna volubil, mai face o aluzie la patron şi se desparte de tine convins că o să fie bine.

Trec câteva zile şi apare interviul. Şocat că nu s-a ales cu o odă, Rădulescu înroşeşte telefoanele şi mai vrea o dată. „Vă prezentaţi mâine la Parlament şi reglaţi situaţia. Vreau un interviu drept la replică”. La Parlament ne ia tare: „Dacă vreţi să nu fiţi daţi afară amândoi şi să nu vă cer două milioane de euro daune, că aveţi familii, de data asta scrieţi ce vreau eu, nu ce vreţi voi”. Îi explicăm omeneşte că nu obişnuim să scriem la comandă şi că o să ne dea în judecată degeaba pentru că o să piardă procesul”, povestesc autorii celor două interviuri cu Rădulescu.

Totodată, jurnaliştii au făcut o compilaţie din cele două interviuri, dovedind minciunile deputatului PSD şi felul în care acesta se încurcă în declaraţii, inclusiv despre colecţia sa de arme.