Oficiali americani au spus, sub protecţia anonimatului, că SUA au observat aparente trupe speciale şi drone ale Rusiei la Sidi Barrani, la aproximativ 100 de km de graniţa dintre Egipt şi Libia.

Surse din cadrul forţelor de securitate egiptene au oferite mai multe detalii, vorbind despre o unitate de 22 membri a forţelor speciale ruse, însă au refuzat să discute misiunea acesteia. Sursele citate au adăugat că Rusia a folosit de asemenea, la începutul lunii februarie, o altă bază egipteană, mai spre est, la Mersa Matruh.

Alte posibile desfăşurări de trupe ruseşti nu au mai fost identificate anterior.

Ministerul Apărării rus nu a oferit până luni nicio reacţie, iar Egiptul neagă prezenţa oricărui contingent rus pe teritoriul său. "Nu există niciun soldat străin pe teritoriul egiptean. Este o chestiune de suveranitate", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei egiptene, Tamer al-Rifai.

Armata SUA a refuzat să comenteze. Culegerea de informaţii de către serviciile secrete americane privind activităţile militare ale Rusiei este deseori complicată de faptul că aceasta foloseşte contractanţi sau militari fără uniforme, au spus oficiali.

Aviaţia militară rusă a desfăşurat şase unităţi militare la Marsa Matrouh, după care avioanele au zburat în Libia zece zile mai târziu, au afirmat surse egiptene.

Reuters menţionează că nu a putut verifica independent prezenţa unor forţe speciale şi drone sau avioane militare ale Rusiei în Egipt.

Mohamed Manfour, comandant al bazei aeriene Benina din apropiere Benghazi, a negat că Armata Naţională Libiană (LNA) a lui Haftar a primit asistenţă militară de la statul rus sau de la contractori militari ruşi şi a spus că nu există forţe sau baze ruseşti în estul Libiei.

Mai multe ţări occidentale, inclusiv SUA, au trimit forţe de operaţiuni speciale şi consilieri militari în Libia în ultimii doi ani. Armata SUA a desfăşurat de asemenea atacuri aeriene pentru a sprijini anul trecut o campanie încununată de succes în Libia pentru înlăturarea Statului Islamic din bastionul său din oraşul Sirte.

Întrebările privind rolul Rusiei în nordul Africii coincid cu îngrijorările tot mai mari ale Washingtonului în legătură cu intenţiile Moscovei în Libia, ţară bogată în petrol şi care a devenit scena unor confruntări între diverse tabere rivale după revolta din 2011, susţinută de NATO, împotriva liderului defunct Muammar Gaddafi, client al fostei URSS.