Gina Haspel este prima femeie care va servi în a doua cea mai importantă poziţie din CIA, răspunzându-i directorului Mike Pompeo. Numirea sa a fost întâmpinată cu ropote de aplauze în sediul agenţiei din Virginia, în vreme ce veteranii s-au arătat mulţumiţi de alegerea unui agent cu experienţă pentru poziţia de vicedirector CIA.

Totuşi, Haspel a condus anterior o ”închisoare secretă” în Thailanda, care a reprezentat doar un alt centru de detenţie operat peste graniţe de către CIA. Există informaţii că doi presupuşi membri al-Qaeda au fost torturaţi prin tehnica simulării înecului în închisoarea din Thailanda.

De asemenea, aceasta a pus în aplicare un ordin de distrugere a înregistrărilor video cu tehnica simulării înecului, care este considerată o formă de tortură şi este interzisă în Statele Unite.

Numirea Ginei Haspel ar putea să fie una controversată, tocmai pentru că preşedintele republican ar putea să ia în calcul redeschiderea unor ”închisori secrete” şi reintroducerea tehnicii simulării înecului, întrucât în opinia sa nu reprezintă o metodă de torturare a suspecţilor de terorism.

Directorul CIA, Mike Pompeo, nu împărtăşeşte aceeaşi opinie cu preşedintele american şi a respins introducerea unor aşa-numite ”tehnici îmbogăţite de tortură”, o poziţie asemănătoare fiind adoptată şi de secretarul Apărării, James Mattis.

Presa americană a publicat săptămâna trecută un proiect de ordin executiv, care cerea analizarea posibilităţii de redeschidere a ”închisorilor secrete” operate în ţări terţe de către CIA şi de reimplementare a unor metode de interogare, care nu sunt catalogate în mod unanim drept tehnici de tortură.

Însă, Casa Albă a negat imediat că proiectul de ordin executiv aparţinea administraţiei Trump.

Una dintre aceste ”închisori secrete” operate de către CIA a funcţionat inclusiv în România, dar şi în Polonia, Lituania şi Thailanda. Toate ”închisorile secrete” au fost închise în mai 2006, în vreme ce programul de detenţie şi interogare a fost înschis în 2009.