"Vom învinge fie ce-o fi", "Erou al Rusiei", "Libertate pentru deţinuţii politici ucraineni" sau "Televiziunea rusă este armă de teroare informativă" — au fost câteva dintre sloganurile afişate pe pancartele purtate de manifestanţi, care au fost obligaţi să treacă prin detectoare de metale înainte de a se încolona pentru a porni în marş. Poliţia nu s-a sfiit să confişte de la manifestanţi toate pancartele care conţineau mesaje critice la adresa preşedintelui rus, însă acest lucru nu i-a împiedicat pe oameni să mărşăluiască în strigăte de "Rusia fără Putin".

La un moment dat, oamenii au ridicat deasupra capetelor sute de cartoane pe care scria "Cine l-a ordonat?", aluzie la faptul că identitatea organizatorilor şi a autorilor intelectuali ai asasinatului încă nu se cunoaşte.

Cu toate că Tribunalul Militar din Moscova a început în octombrie 2016 procesul împotriva a cinci bărbaţi de naţionalitate cecenă acuzaţi că au comis crima, rudele şi apropiaţii lui Nemţov cred că autorităţile nu au niciun interes să continue ancheta.

"Ancheta cu privire la cine a comandat (crima) s-a disjuns şi a fost practic blocată. Evident, din motive politice. I-au închis pe cei care au comis crima. Ne-au aruncat acest os şi au crezut că ne vom mulţumi cu atât. Dar nu-i aşa", a declarat duminică opozantul Ilia Iaşin. Prieten cu Nemţov, Iaşin a declarat pentru ziarul de opoziţie Novaia Gazeta că obiectivul marşului "nu este să plângem, ci să cerem ca asasinii să plătească pentru crima pe care au comis-o, ca deţinuţii politici să fie eliberaţi şi, cel mai important, să se realizeze reforme politice în Rusia".

Nu cu mult timp în urmă, însuşi Iaşin menţiona că Nemţov "se temea cu adevărat de o singură persoană: Ramzan Kadîrov", preşedintele Ceceniei. Kadîrov, care într-un articol publicat în Izvestia i-a numit pe opozanţii de genul lui Nemţov "duşmani ai poporului", l-a declarat pe cel care l-a împuşcat pe Nemţov, Zaud Dadaev, fost membru al forţelor speciale din Cecenia, "un patriot rus autentic".

În fruntea protestelor s-au aflat şi liderii partidului PARNAS, din care făcea parte şi Nemţov, printre ei putând fi văzut fostul prim-ministru Mihail Kasianov şi alţi lideri importanţi ai opoziţiei. Cu puţin timp înainte de începerea marşului, un individ neidentificat l-a stropit pe Kasianov pe faţă cu un lichid de culoare verde, însă Kasianov a continuat să protesteze cu chipul vopsit în verde.

Odată marşul încheiat, mulţi manifestanţi s-au îndreptat către podul pe care a fost asasinat Nemţov, pentru a depune flori la locul tragediei.

Circa 3.000 de ruşi au mărşăluit şi în centrul Sankt Petersburg, al doilea oraş al ţării. Alte manifestaţii, cu o prezenţă mai modestă, de câteva sute de persoane, au avut loc în majoritatea principalelor oraşe din Rusia.