Arestarea brutală a unui tânăr de culoare în vârstă de 22 de ani la începutul lunii februarie la Aulnay-sous-Bois, o suburbie a Parisului, a condus la punerea sub acuzare a unui ofiţer de poliţie sub suspiciunea de agresiune sexuală. Cazul a declanşat mai multe nopţi de violenţe la Paris şi în suburbii.

"Este prea multă bravură a poliţiei. Poliţia are un anumit mod de a face asta, de a controla, care nu ne place. Şi asta este ultima picătură", a afirmat joi Kitem, un tânăr venit să protesteze la apelul unor mişcări antifasciste.

Adunaţi în Piaţa Naţiunii, în estul Parisului, tinerii, dintre care unii cu cagule, au vandalizat mai multe maşini şi tonete de bilete, a constatat un jurnalist AFP. Protestatarii au încercat să forţeze barajele poliţiei, care a ripostat cu gaze lacrimogene, iar unii tineri au aruncat cu pietre din pavaj asupra forţelor de ordine. 

Potrivit poliţiei, 11 protestatari au fost reţinuţi pentru distrugeri.

La Paris, 16 licee au fost blocate complet joi dimineaţa şi 12 parţial, potrivit rectoratului din Paris, care include în total o sută de licee. Pubele de gunoi au fost aduse în faţa intrării mai multor licee şi unele dintre ele au fost incendiate, provocând intervenţia pompierilor.

Proteste au avut loc de asemenea în suburbiile Parisului joi dimineaţa, perturbând sau blocând funcţionarea a cinci licee.