Această vizită, ce va avea loc miercuri şi joi, anunţată în parte de diplomaţia mexicană săptămâna trecută, le va permite secretarului de stat şi ministrului pentru securitate internă ai SUA să discute cu preşedintele mexican despre 'securitatea la frontieră, cooperarea (poliţienească şi judiciară) şi schimburile comerciale' între cele două ţări, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat american.

Cei doi miniştri americani urmează să aibă de asemenea întrevederi cu ministrul de interne mexican, ministrul de externe, cel al finanţelor, al apărării şi al Marinei.

Este vorba despre 'construirea unei relaţii bazate pe respect, strânse şi constructive' între cele două ţări vecine, a afirmat diplomaţia mexicană săptămâna trecută.

Tensiunile între cele două ţări s-au intensificat după venirea la putere a lui Donald Trump, care a semnat un decret cu privire la construirea unui zid la frontieră ale cărui costuri liderul de la Casa Albă doreşte să fie suportate de statul vecin.

Preşedintele mexican şi-a anulat vizita la Casa Albă programată pentru 31 ianuarie ca urmare a insistenţei lui Donald Trump ca Mexicul să suporte costurile construcţiei zidului. Cu toate acestea, cei doi lideri au fost de acord să continue dialogul, în cadrul unei convorbiri telefonice pe 27 ianuarie, care a pus bazele acestei vizite ministeriale.