„Nu pot să comentez ce efecte vor avea OUG adoptate întrucât nu le-am citit. (...) În această seară, în jurul orei 19:00, am primit din partea CSM un proiect de OUG de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală pentru a ne exprima punctul de vedere până dimineaţă, la ora 9:00. În adresa Ministerului Justiţiei către CSM şi care ne-a fost trimisă odată cu proiectul se prevedea că acesta este trimis cu rugămintea de a fi avizat. Am fost surprinsă să văd că acest proiect nu conţine observaţiile pe care sistemul judiciar, în special DNA, le-a făcut la proiectul iniţial. Mai mult decât atât, nu înţelegem de ce este aşa de mare urgenţă pentru a sta noaptea şi a da un punct de vedere pe legi atât de importante cum sunt Codul penal şi Codul de procedură penală. (...) Pot să spun că acest proiect nou este mai rău decât proiectul iniţial din perspectiva luptei anticorupţie, practic lipseşte de relevanţă lupta împotriva corupţiei în România dacă acest proiect de lege va fi adoptat", a afirmat şefa DNA.

Ea a precizat că adoptarea acestei ordonanţe ar favoriza persoanele care de acum încolo vor săvârşi infracţiunea de abuz în serviciu, mai ales că faptele care cauzează prejudiciu sub 200.000 de lei nu vor putea fi investigate, iar persoanele care le comit nu vor mai putea fi pedepsite.

Kovesi a subliniat că această OUG favorizează şi persoanele deja trimise în judecată sau acuzate pentru abuz în serviciu.

„Este interesant că în acest proiect au fost introduse anumite dispoziţii pentru a favoriza, pentru a ajuta persoanele care deţin funcţii de conducere atunci când acestea comit fapte de favorizarea infractorului sau de abuz în serviciu în legătură cu emiterea, aprobarea sau adoptarea unor acte normative. Practic, dacă se adoptă acte normative prin care se comite prejudiciu sau cu încălcarea legii, acestea nu vor mai putea fi investigate — şi aici nu ne referim la acte normative de tipul legi sau OUG, ci la acte normative în sens larg, chiar şi la legislaţia secundară, respectiv HG, decizii, ordine de ministru care au caracter normativ. Dacă acestea se fac cu încălcarea legii şi produc prejudicii, ele nu vor mai putea fi investigate şi nici pedepsite”, a explicat Kovesi.