Erdogan trebuia să se întâlnească cu preşedintele Prokopis Pavlopoulos şi cu prim-ministrul Alexis Tsipras joi. Vineri, are în program o călătorie în nordul Greciei unde va vizita comunitatea musulmană.

Chiar înainte de a ajunge în Grecia, însă, preşedintele turc i-a iritat pe greci vorbind despre o posibiliă revizuire a Tratatului de la Lausanne din 1923, cel care delimita graniţele Turciei şi ale Greciei.

“Acesta este un tratat care vorbeşte despre întreaga regiune şi din cauza asta, cred că în cursul timpului, toate tratatele au nevoie de o revizuire iar cel de la Lausanne are nevoie de acest lucru având în vedere ultimele schimbări de situaţie”, a declarant Erdogan pentru SKAI TV şi ziarului Kathimerini.

Răspunsul din partea Greciei nu a întârziat să apară, elenii spunând că tratatul nu este negociabil şi că sugestiile că ar fi nevoie de o revizuire nu ajută eforturile de a consolida noi relaţii.

“Guvernul grec şi prim-ministrul se aşteaptă ca vizita preşedintelui Erdogan să construiască punţi, nu ziduri”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului Dimitris Tzanakopoulos.