Miliardarul ceh Andrej Babis, desemnat de preşedinte şef al noului executiv de la Praga

Miliardarul ceh Andrej Babis, desemnat de preşedinte şef al noului executiv de la Praga
Sursa: www.agerpres.ro Foto: epa.com 06.12.2017 17:23
Miliardarul ceh Andrej Babis, a cărui mişcare populistă ANO a câştigat detaşat alegerile parlamentare din luna octombrie, a fost desemnat miercuri de preşedintele Milos Zeman pentru a deveni şef al noului executiv de la Praga, transmit Reuters, AFP şi EFE.

Preşedintele ceh i-a încredinţat lui Babis — nr. 2 în topul averilor din Republica Cehă — sarcina formării noului guvern în pofida suspiciunilor de fraudă cu fonduri europene care planează asupra sa.

Babis şi ANO (Alianţa cetăţenilor nemulţumiţi) au câştigat alegerile cu 29,64% din voturi, adjudecându-şi 78 de locuri din cele 200 ale camerei inferioare a parlamentului, ceea ce înseamnă că pentru a putea guverna are nevoie de acordul sau susţinerea altor formaţiuni. Dosarul deschis împotriva sa i-a redus însă şansele de a reuni o coaliţie, majoritatea tuturor celorlalte opt partide parlamentare refuzând să colaboreze cu el.Cabinetul lui Babis, care va fi deci unul minoritar, urmează să-şi preia atribuţiile la 13 decembrie, pentru a-i permite noului premier să ia parte la summitul Uniunii Europene din ziua următoare.

La finele lui noiembrie, poliţia cehă a cerut ridicarea imunităţii parlamentare a miliardarului pentru a permite inculparea acestuia într-un dosar în care este suspectat de fraudă cu fonduri europene. Poliţia îl suspectează pe omul de afaceri că, în urmă cu aproape un deceniu, a ascuns faptul că deţinea un complex hotelier şi un centru de convenţii pentru a obţine o subvenţie de 2 milioane de euro din fonduri ale UE în cadrul unui program destinat întreprinderilor mici.

În acelaşi caz mai este implicat şi vicepreşedintele ANO, Jaroslav Faltynek, care respinge, la rândul lui, acuzaţiile.

Babis şi-a transferat în acest an acţiunile deţinute în imperiul său de afaceri — un holding a cărui valoare este estimată la 4 miliarde de euro, cu interese în industria alimentară, agricultură, industria chimică şi media — către fonduri fiduciare.

Destituit în mai din postul de vicepremier şi ministru al finanţelor tot pe fondul controverselor legate de neregulile în care ar fi implicat, în septembrie lui Babis (63 de ani) i-a fost ridicată şi imunitatea parlamentară pentru a putea fi anchetat. Un vot de neîncredere împotriva sa ar putea avea loc la jumătatea lui ianuarie anul viitor.

După desemnarea sa, miercuri, Andrej Babis a subliniat că summitul european de la 14-15 decembrie va fi unul "foarte important şi pentru Republica Cehă şi pentru securitatea cetăţenilor" săi. "Ţara noastră ar trebui să fie mai activă în soluţionarea problemei migraţiei ilegale", a adăugat Babis, a cărui formaţiune a câştigat susţinere atât de la dreapta, cât şi de la stânga cu promisiuni de reducere a taxelor şi de înlocuire a politicienilor corupţi, dar şi prin apelurile de închidere a frontierelor UE şi de neacceptare a cotelor de refugiaţi în Uniunea Europeană.

În ce-l priveşte, preşedintele Zeman — prin tradiţie ostil faţă de media — a ţinut să-l avertizeze pe viitorul premier că va fi ţinta unei "campanii de ură care este purtată în această ţară împotriva tuturor celor care au avut succes".

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI