"Nu aş vrea să evidenţiez o singură cauză, dar trebuie să spun că amestecul în alegerile prezidenţiale americane din 2016 a jucat un rol important. Cred că Rusia subestimează impactul pe care l-a avut aceasta atât asupra alegerilor în sine, cât şi asupra persoanelor interesate de scrutin, care urmăreau procesul electoral. În politica americană, sistemul de alegere a şefului statului este sacru. Şi pentru noi este important să credem că acest sistem se bazează pe încredere şi corectitudine. Orice încercare de a submina acest sistem va fi privită drept o încălcare extrem de inadecvată şi supărătoare ", a spus el în interviu.

Înainte de aceasta însă situaţia din Ucraina a cauzat deteriorarea relaţiilor dintre SUA şi Rusia, a explicat Jon Huntsman în primul său interviu amplu acordat presei ruse de la venirea sa la post în octombrie.

"Amestecul (în alegeri) s-a adăugat în coşul de neîncredere. Şi nu vom reuşi să ieşim decât după ce vom înţelege motivele care ne-au adus aici şi decât după ce ne vom ocupa de ele", a adăugat ambasadorul, recunoscând că "încrederea dintre Rusia şi SUA este zero".

"Încrederea este o condiţie prealabilă pentru conlucrare şi progresul în relaţiile dintre oameni şi între ţări. Fără încredere nu se poate face nimic", a reiterat şeful misiunii diplomatice americane la Moscova, subliniind că un progres în privind dosarului Ucraina ar putea conferi un impuls relaţiilor bilaterale ruso-americane.

"Ucraina este esenţială pentru restabilirea relaţiilor noastre cu Moscova", a insistat Jon Huntsman, în contextul în care reprezentantul special al SUA pentru Ucraina, Kurt Volker, sublinia recent în publicaţia Politico necesitatea desfăşurării unei adevărate operaţiuni de menţinere a păcii în Ucraina, întrucât acordurile de la Minsk nu mai funcţionează, apreciind că ultimele sale discuţii cu emisarul preşedintelui rus Vladislav Surkov au reprezentat un pas înapoi.

Interviul lui Jon Huntsman apare la câteva zile după ce Michael Flynn, fostul consilier pentru securitatea naţională al preşedintelui american Donald Trump, a fost inculpat pentru că a minţit anchetatorii în cadrul dosarului privind ingerinţa rusa în alegerile prezidenţiale de anul trecut în SUA.