Germania oferă ajutor de până la 3.000 euro pentru repatrierea de bunăvoie a solicitanţilor de azil respinşi

Germania oferă ajutor de până la 3.000 euro pentru repatrierea de bunăvoie a solicitanţilor de azil respinşi
Sursa: www.agerpres.ro Foto: thedubrovniktimes.com 03.12.2017 15:56
Ministerul german de Interne a anunţat că solicitanţii de azil ale căror cereri au fost respinse pot solicita un ajutor financiar de până la 3.000 de euro dacă optează să se întoarcă de bunăvoie în ţările lor de origine, transmite duminică agenţia DPA.

Familiile care se întorc acasă pot solicita bunuri şi servicii în valoare de până la 3.000 de euro, în timp ce persoanele individuale pot primi bunuri şi servicii în valoare de 1.000 de euro în ţara lor, a precizat ministerul, adăugând că noile ajutoare reprezintă o extindere a unui program, deja existent, de ajutor lansat în luna februarie a acestui an.

Guvernul german încearcă să impulsioneze astfel repatrierea de bunăvoie a solicitanţilor de azil respinşi, deoarece Germania se confruntă cu un aflux de aproape un milion de migranţi care au sosit din diferite ţări, inclusiv din Siria, Afganistan şi Irak, în 2015 şi 2016.

Potrivit cotidianului Bild, care a difuzat iniţial ştirea, ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, a precizat că, dacă cineva decide să plece de bunăvoie până la sfârşitul lui februarie 2018, atunci poate primi nu numai o asistenţă start-up, ci şi un ajutor de cazare pentru primul an în ţara de origine.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI