Autorităţile de la New Delhi anunţă măsuri urgente pentru combaterea valului de poluare care sufocă metropola

Autorităţile de la New Delhi anunţă măsuri urgente pentru combaterea valului de poluare care sufocă metropola
Sursa: www.agerpres.ro Foto: ap.com 09.11.2017 15:17
Autorităţile din New Delhi au anunţat măsuri urgente, printre care sistarea activităţilor în construcţii şi limitarea numărului de maşini şi alte vehicule, în condiţiile în care localnicii se confruntă joi cu a treia zi consecutivă de poluare masivă, relatează DPA.

Medicii au cerut guvernului indian să declare urgenţă medicală la nivelul întregului oraş, în contextul în care New Delhi este practic sufocat de marţi de smogul toxic.

Indicatorii privind calitatea aerului arată niveluri medii de 940, a declarat ministrul şef din New Delhi, Arvind Kejriwal, de peste 40 de ori limita pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) o consideră sigură.

Kejriwal a mai declarat presei că a emis ordine pentru a le interzice camioanelor comerciale să intre în oraş, cu excepţia celor care transportă bunuri esenţiale, oprind toate activităţile din construcţii şi majorând taxele de parcare pentru a-i obliga pe localnici să folosească transportul în comun.

De asemenea, este foarte probabil ca guvernul local să relanseze schema conform căreia maşinile private vor putea circula în zile alternative, în funcţie de terminaţia numărului de pe plăcuţele de înregistrare cu un număr par sau impar.

Miercuri, guvernul din New Delhi a închis toate şcolile din metropolă până duminică, dar locuitorii supăraţi, care suferă din cauza poluării, au solicitat mai multe măsuri şi au criticat autorităţile pentru lipsa lor de acţiune.

Şeful guvernului local susţine însă că principalul motiv al acestui val de poluare este faptul că fermierii au ars miriştile pentru a curăţa terenul cultivabil. Până când această problemă este abordată, locuitorii din New Delhi vor continua să respire aerul poluat, a adăugat el.

New Delhi, un oraş cu o populaţie de 19 milioane de locuitori, a fost inclus printre oraşele cele mai poluate din lume în studiile din ultimii ani, iar eforturile de a limita înrăutăţirea calităţii aerului nu au dat roade până în prezent, notează DPA.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI