Circumstanţele atentatului, care a avut loc în cartierul Sariab, nu sunt deocamdată cunoscute cu precizie. Ţinta pare să fi fost un vehicul al Frontier Corps, un grup paramilitar însărcinat cu securizarea frontierei occidentale a ţării, a precizat Naseeb Ullah, oficial al poliţiei. "Patru persoane au fost ucise şi alte 19 au fost rănite, dintre care patru se află într-o stare critică", a declarat acesta pentru AFP.

Quetta este capitala provinciei Balucistan, ce se învecinează cu Iranul. Această provincie este cea mai săracă din Pakistan, în pofida zăcămintelor de hidrocarburi şi minereuri, dar şi cea mai instabilă. În afară de grupurile separatiste din Balucistan, şi insurgenţi islamişti încearcă să se infiltreze în provincie, una dintre principalele zone de violenţă sectară.