ONU: Peste 13 milioane de persoane, aproape jumătate copii, au nevoie de ajutor umanitar în Siria

ONU: Peste 13 milioane de persoane, aproape jumătate copii, au nevoie de ajutor umanitar în Siria
Sursa: www.agerpres.ro Foto: epa.com 21.11.2017 21:52
Peste 13 milioane de persoane, dintre care aproape jumătate copii, au nevoie de ajutor umanitar în Siria, în pofida unei scăderi a violenţelor în această ţară devastată în cei peste şase ani de război, a avertizat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), relatează AFP.

Conflictul, care afectează Siria din 2011, a costat viaţa a peste 330.000 de persoane şi milioane de locuitori au rămas pe drumuri.

'În momentul în care criza intră în cel de-al şaptelea an, amploarea, gravitatea şi complexitatea nevoilor din Siria rămân covârşitoare', se arată într-un raport publicat de Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).

'Aproximativ 13,1 milioane de persoane, sau şapte din zece locuitori din Siria, au nevoie de ajutor umanitar', afirmă raportul, care precizează că pentru jumătate dintre aceştia, nevoile au ajuns la un nivel 'critic'.

Copiii reprezintă 40% dintre persoanele care au nevoie de ajutor umanitar, subliniază ONU.

În 2017, peste 721.000 de persoane, între care 66.000 de refugiaţi, s-au întors la casele lor.

'S-a înregistrat o scădere a violenţelor, mai ales acolo unde au fost instituite zone de dezescaladare', afirmă ONU, care subliniază însă că impactul asupra civililor a fost unul 'amestecat'.

Raportul menţionează o intensificare a violenţelor în ultimele săptămâni, în special în Ghouta Orientală. Această zonă controlată de rebeli la est de Damasc, asediată din 2013, a fost ţinta bombardamentelor regimului în care au murit zeci de persoane în numai o săptămână.

Locuitorii din acest sector, care se confruntă cu o lipsă severă de alimente şi medicamente, riscă să rămână fără ajutorul umanitar obişnuit, a avertizat ONU în raportul său.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI