Nu sunt planificate pentru moment alegeri anticipate, a afirmat şeful statului german, subliniind că toate partidele au datoria de a încerca să formeze un nou guvern, potrivit DPA şi Reuters.

Frank-Walter Steinmeier a spus că se aşteaptă ca toate partidele alese în parlament să fie pregătite de negocieri pentru a permite formarea unui nou guvern, după ce tratativele tripartite între blocul conservator CDU/CSU (Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială), Partidul Liber-Democrat (FDP) şi Verzi, în vederea creării coaliţii de guvernământ, au eşuat duminică la miezul nopţii.

'Toate partidele politice alese în parlamentul german au obligaţia de interes comun de a servi ţara noastră', a menţionat Steinmeier într-un discurs televizat.

'Mă aştept ca toată lumea (partidele) să fie dispuse la dialog pentru a face posibil, într-un termen rezonabil, formarea noului guvern', a reiterat preşedintele german, a doua zi după eşecul istoric al cancelarului Angela Merkel de a constitui un nou guvern, care i-ar fi asigurat al patrulea mandat la conducerea executivului.

Conservatorii au câştigat alegerile din septembrie cu un scor sub aşteptări, de aceea Angela Merkel a fost nevoită să încerce constituirea unei coaliţii tripartite inedite la nivel naţional.