Senatul a adoptat definitiv această lege joi, în unanimitate, după validarea ei, marţi, în Camera Reprezentanţilor. Preşedintele american, care s-a angajat "să reconstruiască" armata ţării, este aşteptat să o semneze pentru a o promulga.

Bugetul îl depăşeşte cu 15% pe cel din 2016, ultimul an complet al preşedintelui Barack Obama, şi cu 26 de miliarde de dolari suma cerută de Casa Albă, cu aproximativ 4% mai mult.

În faţa ameninţărilor reprezentate de rachetele balistice nord-coreene, congresmenii americani au aprobat, de asemenea, o majorare excepţională — de aproape 50% — a bugetului Agenţiei de apărare antirachete, care va urca de la 8,2 miliarde la 12,3 miliarde de dolari, cu scopul de a finanţa zeci de interceptoare noi. Donald Trump solicitase o creştere similară la începutul lui noiembrie.

Noul buget se va traduce prin achiziţionarea de noi echipamente militare pe care congresmenii au avut grijă să le enumere, printre care 90 de noi avioane de vânătoare F-35 (cu 20 în plus faţă de solicitarea preşedintelui), zeci de elicoptere, noi tancuri şi blindate, precum şi 14 noi nave şi submarine (cu cinci în plus).

Solda militarilor va fi majorată cu 2,4%.

Ucraina obţine un ajutor pentru securitate în valoare de 350 de milioane de dolari. Israelul va primi circa 705 milioane de dolari pentru sistemul său de apărare antirachetă.

Legea acoperă anul bugetar 2018 care a început la 1 octombrie.