„Am înregistrat a milioana depunere de jurământ din partea unui nou cetăţean ungar”, a declarat vicepremierul Zsolt Semjen la un canal de televiziune public, exprimându-şi satisfacţia că guvernul ultraconservator al lui Viktor Orban şi-a „ţinut promisiunea”.

După revenirea sa la putere în 2010, una din primele măsuri ale liderului suveranist avea să fie prezentarea unei legi ce să ofere posibilitatea maghiarilor de origine care trăiesc în special în România, Slovacia, Serbia, Croaţia şi Ucraina să obţină naţionalitatea ungară.

Într-o ţară care încă trăieşte ca pe o traumă, alimentată de majoritatea de la putere, amputarea teritoriului naţional în urma Tratatului de la Trianon din 1920, textul stipulează că „fiecare membru al naţiunii ungare, chiar dacă a căzut sub autoritatea mai multor state diferite, face parte din aceeaşi naţiune unită ungară”, informează Agerpres.

În timpul celor două mandate ale sale, Viktor Orban a pozat cu regularitate în apărător al acestor minorităţi, flatând sentimentul lor indentitar, uneori cu preţul conflictelor cu statele vecine.

Potrivit vicepremierului, 870.000 de paşapoarte au fost livrate comunităţilor maghiare din Europa Centrală şi 132.000 diasporei maghiare care trăieşte în alte ţări.

Oponenţii şefului guvernului, care va candida pentru al treilea mandat în 2018, îl critică pentru distribuirea cetăţeniei ungare în scopuri electorale, deoarece noilor cetăţeni li se acordă şi dreptul de a vota. La alegerile legislative din 2014, alegătorii din diasporă au votat în majoritate pentru partidul Fidesz al lui Viktor Orban, favorit pentru scrutinul din 2018. "Acest drept de vot este garanţia (...) prin care aceşti noi cetăţeni sunt asiguraţi că guvernul ungar oricare ar fi el va ţine seama de preocupările lor", a explicat miercuri Semjen.