Papa Francisc: Armamentul nuclear creează un fals sentiment de securitate

Papa Francisc: Armamentul nuclear creează un fals sentiment de securitate
Sursa: jurnal.md/news.ro Foto: AP 11.11.2017 09:08
Relaţiile internaţionale nu mai pot să fie ”ţinute ostatice” ale unor politici ale fricii şi disuasiunii nucleare, a avertizat vineri Papa Francisc, îndemnând lumea să adopte, în schimbul lor, un viitor fără arme nucleare, relatează The Associated Press. 

Francisc a susţinut un discurs în faţa unor laureaţi ai Nobelului pentru Pace, oficiali de la ONU şi NATO şi diplomaţi din ţările care deţin arma nucleară, în cadrul acestei conferinţe de două zile, la Vatican, menite să galvanizeze o susţinere mondială faţă de înlocuirea politicii disuasiunii nucleare din timpul Războiului Rece cu o politică a dezarmării nucleare.

Papa argentinian a deplâns, în acest discurs, în Sala Clementina a Palatului Apostolic, faptul că actualele tensiuni ar putea să afecteze eforturile în vederea dezarmării nucleare.

Însă el a subliniat că bazarea pe aceste arme ”nu creează altceva decât un fals sentiment de securitate” şi că orice folosire a lor, inclusiv accidentală, ar fi ”catastrofală” pentru umanitate şi mediu.

”Relaţiile internaţionale nu pot să fie ţinute ostatice de forţa militară, intimidarea reciprocă şi paradele arsenalelor nucleare”, a declarat Suveranul Pontif.

Preşedinta Campaniei Internaţionale pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN), laureată a Nobelului pentru Pace, a subliniat că un nou tratat ONU care îndeamnă la eliminarea armamentului nuclear va avea consecinţe inclusiv asupra puterilor nucleare care refuză să îl semneze.

Tratate care interzic armamentul chimic şi biologic au reprezentat un prim pas crucial către scoaterea în afara legii a unor asemenea arsenale şi exercită presiuni asupra ţărilor care deţin aceste tipuri de armament să se dezarmeze, a argumentat Beatrice Fihn.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI