"Plata cauţiunii a fost înregistrată şi urmează ca judecătorul să emită ordinul de eliberare", a precizat purtătorul de cuvânt pentru jurnalişti.

Curtea Supremă a precizat că un oficial va merge la închisoare pentru a o elibera pe Carme Forcadell.

Forcadell şi alţi cinci membri ai legislativului catalan au fost audiaţi joi de instanţă sub acuzaţiile de răzvrătire, rebeliune şi deturnare de fonduri publice, iar procuratura a cerut arestarea preventivă a preşedintei şi a trei dintre parlamentarii catalani. Aceştia sunt anchetaţi pentru rolul lor în tentativa de secesiune a Cataloniei. Ceilalţi cinci au fost eliberaţi joi, patru din ei pe cauţiune.