Procurorul a cerut, de asemenea, arestarea a trei parlamentari catalani, chemaţi în faţa Curţii Supreme, şi eliberarea altor doi, în anumite condiţii, a informat o sursă anonimă.

În cazul în care judecătorul acceptă cererea, preşedintele Parlamentului regional, Carme Forcadell, va fi plasat în arest preventiv alături de opt foşti membri ai Guvernului regional catalan şi de liderii a două grupări proindependenţă, care îşi aşteaptă procesul.

Judecătorul Curţii Supreme, Carmen Lamela, a respins apelul prezentat de avocaţi pentru eliberare.

Independenţa Catalaniei a declanşat cea mai mare criză politică în Spania, în ultimele patru decenii.

Preşedintele Parlamentului regional al Cataloniei, Carme Forcadell, şi alţi cinci parlamentari au ajuns, joi, la Curtea Supremă din Madrid pentru a depune mărturie în procesul privind acţiunile autorităţilor regionale pentru a declara independenţa faţă de Spania.