Noile angajamente survin în condiţiile în care comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, Christos Stylianides, se află în prezent în cea de-a patra vizită a sa în Serbia, unde evaluează situaţia umanitară la faţa locului şi discută cu oficiali ai guvernului sârb cu privire la ajutorul umanitar pentru refugiaţi.

Noile proiecte finanţează distribuţia de alimente în centrele de primire a migranţilor, protejarea celor mai vulnerabili dintre persoanele afectate, mai ales odată cu apropierea iernii, şi alte activităţi educaţionale aferente, a precizat Comisia Europeană într-un comunicat.

'Serbia a fost un partener de încredere al UE şi parteneriatul nostru a permis un răspuns eficient la criza refugiaţilor. UE este principalul furnizor de ajutor umanitar pentru găzduirea de refugiaţi în Serbia, din 2015. Noi am ajutat pentru ameliorarea condiţiilor în numeroase centre de primire a refugiaţilor, am contribuit la aprovizionarea cu alimente a taberelor de refugiaţi, am oferit instruire în acordarea de ajutor copiilor şi am ajutat la acordarea de ajutor medical. Proiectele adiţionale anunţate astăzi se vor adresa nevoilor celor mai vulnerabili, mai ales pe parcursul sezonului de iarnă ce se apropie', a declarat Stylianides.

Din 2015, UE a fost cel mai mare contributor de ajutoare pentru Serbia. Valoarea ajutorului umanitar oferit de Comisia Europeană se ridică la 25 de milioane de euro şi a permis acordarea de asistenţă umanitară de urgenţă (hrană, apă, igienă, produse de primă necesitate, asistenţă medicală şi protecţie) în centrele de tranzit şi de primire, inclusiv la frontiere şi în zonele de aşteptare.

În total peste 80 de milioane de euro au fost acordaţi Serbiei prin finanţări din partea UE începând din 2015 până în prezent pentru a gestiona problema migraţiei.