Erupţia, înregistrată la 09:04 ora locală (14:04 GMT), a fost cea de-a patra în decurs de 24 de ore, potrivit Centrului Naţional pentru Prevenirea Dezastrelor din Mexic (Cenapred).

''În ultimele 24 de ore, sistemul de monitorizare a vulcanului Popocatepetl a înregistrat 88 de emisii de intensitate scăzută şi patru explozii, dintre care două s-au produs sâmbătă, la 12:52 p.m. (17:52 GMT) şi la 08:50 p.m. (01:50 GMT duminică) şi duminică, prima la 06:22 a.m.(11:22 GMT) şi aceasta de acum'', potrivit Cenapred.

Agenţia a detectat, de asemenea, ''o emisie moderată de gaze şi abur în partea nordestică'' a vulcanului, situat la 70 de kilometri de capitala Mexicului, unde locuiesc peste 20 de milioane de persoane.

Vulcanul este activ din 21 decembrie 1994, iar ''o alertă galbenă de gradul doi'' se menţine de atunci în vigoare, ceea ce înseamnă că oamenii trebuie să nu se apropie la mai puţin de 12 kilometri de crater.

După puternicul cutremur de 7,1 care a lovit zona centrală a Mexicului pe 19 septembrie, vulcanul a înregistrat două erupţii de abur şi gaz în următoarele patru zile.

Cu toate acestea, autorităţile nu au observat o creştere semnificativă a activităţii vulcanului care poate fi pusă în legătură cu cutremurul.