Angelina Jolie s-ar fi oferit să ajute la prinderea unui criminal de război

Angelina Jolie s-ar fi oferit să ajute la prinderea unui criminal de război
Sursa: jurnal.md Foto: http://nypost.com 09.10.2017 16:32
Angelina Jolie s-ar fi oferit să contribuie la prinderea liderului militar ugandez Joseph Kony, cu ajutorul soţului ei Brad Pitt, relatează Us Weekly, citând un articol apărut în Sunday Times şi citat de Agerpres.[angelina jolie getty]Foto: Guliver/GettyImages

Potrivit unui articol publicat duminică de The Sunday Times, Luis Moreno Ocampo, fost şef al Curţii Penale Internaţionale, i-ar fi cerut actriţei să facă parte dintr-un plan pentru a-l face pe Kony, de 56 de ani, să iasă din locul în care se ascundea.

Detaliile apar într-o serie de e-mailuri puse la dispoziţia Sunday Times de site-ul francez Mediapart.

„Să nu mai vorbim de alte celebrităţi, ea este aceea”, a scris Moreno Ocampo într-un e-mail. „I-ar plăcea foarte mult să-l aresteze pe Kony. Probail şi Brad ar merge”, a adăugat el.

Jolie, în vârstă de 42 de ani, a vorbit în trecut despre Kony (foto jos), afirmând într-un interviu din 2010 pentru Nightline că ar fi tentată să „doboare” anumiţi oameni, precum Kony, dacă s-ar afla singură cu ei în cameră.

„Este o fiinţă extraordinar de oribilă”, a declarat ea pentru The Telegraph în 2012 despre liderul „Armatei de Rezistenţă a Domnului”, un grup de gherilă care operează în Uganda.

Kony, care a fost acuzat că a răpit copii pentru a-i transforma în soldaţi sau în sclavi sexuali, a fost inculpat în 2015 pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii de Curtea Penală Internaţională de la Haga, dar nu a putut fi capturat.

Planul de a-l captura ar fi implicat trimiterea lui Jolie şi Pitt cu o unitate a forţelor speciale americane în Republica Centrafricană, în apropierea taberei întărite a lui Kony. Moreno Ocampo susţinea că actriţa a sugerat ca să-l invite pe Kony la un dineu privat, unde urma să fie capturat şi arestat.

„Brad mă susţine. Să discutăm logistica. Multă dragoste”, i-ar fi scris ea lui Moreno Ocampo.

Potrivit Sunday Times, planul nu fost pus niciodată în aplicare.

Angelina Jolie şi Brad Pitt s-au despărţit în 2016. Reprezentanţii actriţei nu au răspuns solicitărilor de comentarii din partea Us Weekly.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI