Pino Scaduto, şeful clanului Bagheria, îi ceruse fiului său să îşi asasineze sora, însă acesta a refuzat. Scaduto era furios că începuse să aibă probleme cu autorităţile, după ce a fost arestat la începutul anului şi eliberat în aprilie, şi punea acest lucru pe seama relaţiei pe care fiica sa o începuse cu un ofiţer din poliţie.

Investigatorii au descoperit mai multe ameninţări mascate în scrisorile pe care tânăra le schimbase cu tatăl său, din închisoare. Scaduto i-a spus că „vrea să îi facă un cadou”, apoi i-a cerut fiului său să îşi omoare sora: „A devenit informator”, i-a spus mafiotul.

Însă Scaduto Junior, acuzat deja de crimă, a refuzat. „Nu vreau să fac asta”, i-a spus el tatălui, într-o conversaţie telefonică interceptată de poliţie. „Dacă vrei să o faci, n-ai decât s-o faci singur. De ce să mă bag eu în problema asta? Am doar 30 de ani”, i-a mai zis el.

Scaduto a încercat apoi să angajeze o altă persoană pentru a-i ucide fiica, însă respectivul a refuzat, pe motiv că nu vrea să se amestece în disputele de familie ale mafiotului, transmite Digi24.

„Astăzi am arestat un cap al mafiei care voia să îşi ucidă propria fiică, pentru că are o relaţie cu un poliţist. Mafioţii spun despre ei că sunt oameni de onoare. Însă unde este onoarea atunci când dai ordine pentru asasinarea propriului tău copil?”, a declarat ministrul italian pentru afaceri externe, Angelino Alfano.

Scaduto a fost arestat, alături de alţi 15 membri ai clanului mafiot Bagheria.