Directorul Agenţiei naţionale pentru protecţia civilă, Luis Felipe Puente, a declarat că numărul victimelor din capitala statului a urcat la 222, cu două în plus faţă de bilanţul publicat duminică.

Puente a scris pe Twitter că lucrătorii serviciilor de intervenţie de urgenţă continuă să caute supravieţuitori printre resturile unei clădiri de birouri prăbuşită în capitală. 25 de persoane rănite sunt spitalizate, a precizat acesta.

''Marea majoritate au fost deja operate şi altele vor urma în această săptămână. Doar patru persoane sunt încă clasificate în categoria roşie (stare critică)', a declarat într-o conferinţă de presă Miguel Angel Mancera, primarul Ciudad de Mexic.

Mancera a adăugat că 764 de persoane rămân cazate în cele 29 de adăposturi temporare din oraş deşi cursurile au fost reluate luni la 3.397 de şcoli din capitală.

Epicentrul cutremurului de la 19 septembrie, care s-a produs la ora locală 13:14 (18:14 GMT), a fost situat în apropiere de graniţa dintre statele Puebla şi Morelos (centru), la o adâncime de 51 de kilometri. Zeci de clădiri s-au prăbuşit.

Pe 7 septembrie, un alt cutremur, ce a avut magnitudinea de 8,2 grade, cel mai puternic din ultimul secol care a lovit Mexicul, a provocat moartea unui număr de aproximativ 100 de persoane, iar peste 200 au fost rănite. Epicentrul acestuia a fost situat la 730 de km de capitală, în largul oceanului.

Seismul violent cu magnitudinea de 7,1 s-a produs în centrul Mexicului la 19 septembrie, la exact 32 de ani după cutremurul de pământ din 1985 care a făcut peste 10.000 de victime.

Situat la intersecţia dintre cinci plăci tectonice, Mexicul este una dintre ţările cu cea mai intensă activitate seismică.