Uciderea brutală a Daphnei Caruana Galizia (53 de ani), cu ajutorul unei încărcături explozive plasate sub automobilul său în apropierea casei ei din satul maltez Bidnija, a provocat o undă de şoc în Malta şi în restul Europei, determinând membrii legislativului european să dezbată în plen situaţia protecţiei jurnaliştilor.

Moartea jurnalistei malteze reprezintă pierderea 'unuia dintre cei mai importanţi, vizibili şi curajoşi jurnalişti din Malta', aşa cum a calificat-o fostul ministru de interne maltez Louis Galea. Într-o carieră de peste trei decenii, Daphne Caruana Galizia a fost un pionier al jurnalismului de investigaţie din Malta, potrivit cotidianului The Malta Independent.

Născută în 1964 la Sliema, pe coasta nord-estică a Maltei, Caruana Galizia a crescut într-o familie obişnuită, de condiţie medie. Înainte de a-şi lansa blogul, ea a fost un editorialist constant al publicaţiei The Sunday Times of Malta, apoi a publicat în The Malta Independent. 

A doua zi după asasinat, Comisia Europeană s-a declarat 'îngrozită' de uciderea jurnalistei anticorupţie Daphne Caruana Galizia, a condamnat în cei mai duri termeni acest act şi a cerut aducerea vinovaţilor în faţa justiţiei.

Acelaşi lucru a fost cerut duminică şi de mii de maltezi, inclusiv de preşedintele Marie-Louise Coleiro Preca, care au demonstrat în centrul capitalei ţării, La Valletta. Mai mulţi politicieni nu au luat parte la acest miting, printre care atât premierul Joseph Muscat, cât şi liderul opoziţiei Adrian Delia, ambii ţinte ale anchetelor jurnalistice realizate de Caruana Galizia.

Acest asasinat trage un semnal de alarmă asupra faptului că vendetele politice şi criminalitatea organizată devin fenomene tot mai periculoase şi mai greu de controlat în Europa. Daphne Caruana Galizia a acuzat constant politicieni şi alţi oficiali maltezi de corupţie în popularul său blog Running Commentary, fiind dată în judecată de câteva ori.

Însuşi premierul Joseph Muscat a devenit ţinta criticilor după ce jurnalista a scris că o firmă al cărei nume apare în scandalul 'Panama Papers', Egrant Inc., este deţinută de soţia premierului, Michelle Muscat. Potrivit ziaristei, soţia premierului maltez ar fi primit bani de la una dintre fiicele preşedintelui azer Ilham Aliev, prin intermediul unei companii înfiinţate de Mossack Fonseca, firma de avocatură aflată în centrul scandalului 'Panama Papers'.

În aprilie anul trecut, guvernul condus de Joseph Muscat a reuşit să supravieţuiască unei moţiuni de cenzură depuse de opoziţie, în urma altor dezvăluiri legate de scandalul 'Panama Papers', implicându-l pe ministrul energiei.

O anchetă realizată de către circa o sută de publicaţii din întreaga lume în legătură cu 11,5 milioane de documente a dus la dezvăluirea, în aprilie 2016, a unor conturi în paradisuri fiscale aparţinând unui număr de 140 de responsabili politici sau personalităţi. Documentele, regrupate sub denumirea de 'Panama Papers', au provenit de la casa de avocatură Mossack Fonseca, cu sediul în Panama.

Potrivit Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţii (ICIJ), ce a reunit pentru această activitate 370 de jurnalişti din peste 70 de ţări, mai mult de 214.000 de entităţi offshore au fost implicate în operaţiuni financiare în peste 200 de ţări şi teritorii din întreaga lume.