Aceste proiecte deschid calea ridicării imunităţii parlamentare, denunţată de critici că "garantează impunitatea" deputaţilor, precum şi modificării legii electorale.

Aproape o mie de demonstranţi erau adunaţi în linişte în faţa clădirii parlamentului, la chemarea mai multor mişcări reformiste, pentru a menţine presiunea asupra deputaţilor.

Marţi, o mare manifestaţie condusă mai ales de Mihail Saakaşvili, fost preşedinte georgian devenit oponent al puterii ucrainene, a adunat până la 5.000 de persoane şi a fost marcată de ciocniri cu poliţia.

Protestatarii îl acuză pe preşedintele Petro Poroşenko, ales după revolta proeuropeană, aşa-numita Euromaidan (după numele pieţei din Kiev unde au avut loc manifestaţiile din iarna 2013-2014), că nu face destul pentru a lupta împotriva corupţiei, pentru a nu fi demascaţi aliaţii săi, în ciuda promisiunilor sale de a lupta contra acestui flagel.

Lupta împotriva corupţiei elitelor a fost una dintre revendicările majore ale revoltei împotriva ex-preşedintelui prorus Viktor Ianukovici şi rămâne una din cerinţele cheie ale occidentalilor pentru a sprijini Kievul.

În ciuda creării de noi structuri, această ţintă se loveşte de rezistenţa altor instituţii ale statului şi niciun oficial de rang înalt nu a fost condamnat de justiţie de la căderea lui Ianukovici, în ciuda unor arestări foarte mediatizate.

Preşedintele Poroşenko a introdus un proiect de lege pentru ridicarea imunităţii parlamentarilor începând din 2020, dar protestatarii cer intrarea sa în vigoare din 2018.