Valentina Matvienko, preşedinta camerei superioare a parlamentului rus, Consiliul Federaţiei n.r., urmează să discute această problemă în întâlniri separate cu un şef adjunct al legislativului nord-coreean şi cu şeful parlamentului sud-coreean pe marginea unui congres al parlamentarilor luni la Sankt Petersburg, a anunţat duminică un înalt oficial parlamentar rus citat de TASS.
    
Anterior, agenţia TASS a citat un parlamentar rus declarând că Moscova cheamă cele doua ţări să folosească această ocazie pentru a avea discuţii directe şi încerca să-şi reducă diferenţele.

Dar agenţia de presă RIA i-a citat duminică pe Piotr Tolstoi, vicepreşedinte al camerei inferioare a parlamentului rus, Duma de Stat n.r., şi pe un membru nenumit al delegaţiei Coreii de Nord declarând că nu vor fi niciun fel de discuţii directe.
    
Potrivit delegatului nord-coreean care nu a fost numit, presiunea Statelor Unite asupra Phenianului şi exerciţiile militare SUA-Coreea de Sud înseamnă că precondiţiile necesare unor astfel de discuţi nu au fost îndeplinite.
    
Testele nucleare şi lansările de rachete efectuate de Coreea de Nord au amplificat tensiunile globale şi au determinat mai multe runde de sancţiuni internaţionale în Consiliul de Securitate al ONU.
    
Potrivit unui plan de dezescaladare susţinut de Rusia şi China, Coreea de Nord ar urma să suspende programul de rachete balistice şi Statele Unite şi Coreea de Sud ar impune simultan un moratoriu asupra exerciţiilor cu rachete la scară largă, ambele măsuri vizând să deschidă calea pentru discuţii multilaterale, adaugă Reuters.