Ivana Trump, care se află într-o campanie intensivă de promovare a cărţii sale „Raising Trump”, şi-a atribuit acest titlu într-un interviu acordat ABC News, relatează News.ro.

„Am numărul direct la Casa Albă, dar nu voi suna, pentru că este Melania acolo”, a declarat Ivana Trump, evocând discuţii cu fostul ei soţ.

„Şi nu vreau să creez gelozie sau ceva de acest fel, pentru că sunt prima soţie a lui Trump. Ok? Eu sunt prima doamnă”, a adăugat ea râzând.

Prin intermediul purtătoarei sale de cuvânt, Stephanie Grisham, soţia preşedintelui american a subliniat că nu a apreciat deloc declaraţiile Ivanei Trump. „Este o declaraţie nefondată. Din păcate doar caută atenţie şi să facă zgomot”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Melaniei, notează The Telegraph.

Melania Trump „adoră să stea la Washington DC şi este onorată de rolul său de Primă Doamnă a Statelor Unite”, a declarat luni Grisham, citată de CNN.

„Ea intenţionează să-şi folosească titlul şi rolul pentru a ajuta copii, nu pentru a vinde cărţi. Nu există clar niciun fundament pentru această declaraţie din partea unei foste. Este, din nefericire, doar zgomot pentru a atrage atenţia şi a ieşi în faţă”, a adăugat Stephanie Grisham.

Ivana Trump, în vârstă de 69 de ani, este mama primilor trei copii ai lui Donald Trump: Donald Jr, Ivanka şi Eric.

Magnatul în domeniul imobiliar are alţi doi copii, pe Tiffany Trump cu cea de a doua soţie, actriţa Marla Maples, şi pe Barron Trump, care locuieşte la Casa Albă împreună cu Melania Trump.