Sebastian Kurz este un reprezentant al Partidului Creştin Conservator al Poporului din Austria.

Dacă un asemenea proiect legislativ este aprobat de legislativul de la Viena, atunci austriecii ar urma să aibă o lege mult mai strictă decât în Franţa - unde este interzisă doar purtarea vălului complet în public, sau în Germania.

„Pentru că vorbim de şcoli, este vorba tocmai despre efectul pe care îl au aceste modele de comportament asupra unor oameni tineri. Austria este o naţiune prietenoasă pentru orice religie, dar este şi seculară”, a declarat Kurz.

Însă, diplomatul austriac nu are aceeaşi părere şi despre un alt simbol religios. El a explicat că autorităţile vor permite în continuare prezenţa crucilor creştine în şcolile austriece, pentru că este vorba despre „cultura istorică" a unei naţiuni catolice.

În martie, un consilier juridic al Curţii Europene de Justiţie a explicat că autorităţile naţionale ar trebui să permită companiilor să interzică purtarea vălului islamic de către angajate, însă doar atunci când este vorba despre introducerea unei interdicţii generale asupra tuturor simbolurilor religioase şi politice, inclusiv a celor creştine.

Sebastian Kurz îşi propune să modernizeze legislaţia de integrare, pentru a introduce o interdicţie cu privire la purtarea vălului islamic complet pentru toate persoanele, precum şi a distribuirii Coranului de către musulmanii salafişti din Austria.

O purtătoare de cuvânt a unei asociaţii musulmane a explicat că discriminarea la locul de muncă pe motive religioase este ilegală în Austria.

„După o asemenea declaraţie, pot să spun că încrederea este puternic zdruncinată”, a explicat reprezentanta IGGIO.

De asemenea, aceasta a transmis că o asemenea interdicţie ar trimite un semnal greşit, pentru că tocmai femeile musulmane din câmpul muncii care poartă văl islamic ajută la depăşirea prejudecăţilor patriarhale.

Viceministrul Muna Duzdar a explicat că o persoană nu poate fi discriminată la locul de muncă pe baza credinţelor religioase şi va aştepta o hotărâre din partea Curţii Europene de Justiţie înainte de a trimite un asemenea proiect legislativ în Parlamentul de la Viena.

„Sunt deschisă pentru discuţii, dar realitatea este că nimeni nu poate alege o anumită credinţă. Dacă discutăm despre îmbrăcămite şi simboluri religioase, atunci trebuie să vorbim despre toate religiile. Noi colaborăm pe bază de dialog cu toate comunităţile religioase”, a declarat Duzdar.

Coaliţia de guvernare nu a stabilit un termen limită pentru finalizarea proiectului legislativ.

În Germania, Angela Merkel a cerut luna trecută interzicerea purtării vălului islamic complet în orice loc unde este posibil din punct de vedere legal.