Potrivit Comitetului de gestionare a podului, pe perioada închiderii se va efectua „un upgrade la sistemul intern” al podului, care prin designul şi construcţia sa a stabilit 10 recorduri mondiale.

Acest anunţ survine în contextul în care deşi numărul de turişti fusese limitat la 8.000 pe zi, peste 10.000 de persoane au putut vizita în fiecare zi această faimoasă locaţie.

Comunitatea on-line şi-a exprimat rapid îngrijorarea cu privire la siguranţa podului, după decizia de a-l închide vizitatorilor, însă comitetul de gestionare a dat asigurări că închiderea a fost cauzată de problemele de hardware şi de software apărute ca urmare a numărului mare de vizitatori.

Schimbările făcute ca urmare a actualizării sistemului vor trebui să treacă printr-o evaluare oficială înainte ca podul să poată fi redeschis, a indicat comisia amintită.

Cu o lungime de 430 de metri, 6 metri lăţime şi cu podeaua realizată din 99 de panouri de sticlă, podul este amplasat într-un decor magnific, la 300 de metri înălţime, între două stânci din Parcul Naţional Zhangjiajie din provincia Hunan (centrul Chinei).

Potrivit Xinhua, un bilet de vizitare a podului costă 138 de yuani (21 dolari).