Duminică dimineaţă, în jurul orei locale 4:00 (5:00 - ora Moldovei), trei alpinişti experimentaţi au fost loviţi de o avalanşă în timp ce traversau culoarul nord-estic al muntelui Pic du Mid Bigorre din Pirineii francezi (departamentul Haute-Pyrénées din sudul Franţei).

Avalanşa s-a produs pe fondul înrăutăţirii condiţiilor meteorologice, a intensificării vânturilor, a declarat Pascal Sancho, responsabil al serviciilor de intervenţie din comuna Gavarnie.

Alpiniştii au fost prinşi sub zăpadă la 500 de metri de începutul culoarului, care se întinde pe 1.000 metri în altitudine.

Unul dintre alpinişti a reuşit să alerteze autorităţile în jur de ora locală 08.35, fiind salvat de două echipe terestre de intervenţie, suferind de o uşoară hipotermie.