Numeroase locuinţe au rămas fără curent în cursul zilei de luni în timp ce Serviciul meteo din Bismarck, Dakota de Nord, anunţa o acumulare de zăpadă între 8 şi 10 centimetri în partea de vest a statului şi descărcări electrice în centru.

Departamentul de Transport din Dakota de Nord a închis duminică şi luni o porţiune din autostrada Interstatală 94, de la frontiera cu Montana în Jamestown. Au fost, de asemenea, închise porţiuni ale şoselei federale 83 între Bismarck şi Minot din cauza poleiului şi a vizibilităţii reduse.

Şeful poliţiei din Bismarck, Dan Donlin, a emis avertismente, cerând să fi evitate călătoriile în capitala statului Dakota de Nord, unde maşinile înzăpezite au blocat mai multe străzi şi intersecţii.

Autorităţile din statul Dakota de Sud au închis şoseaua Interstatală 90 la frontiera cu Wyoming în Chamberlain, pe o porţiune de 260 de mile.

Drumurile îngheţate din Aberdeen, Dakota de Sud, au obligat poliţia din comitatul Brown să emită avertismente privind evitarea călătoriilor. Aberdeen s-a aflat de asemenea sub alertă de inundaţii, după ce ploaia şi zăpada topită au inundat mai multe intersecţii din oraş.

Serviciul de meteorologie a avertizat că „cei care sunt nevoiţi" să călătorească pe drumurile îngheţate din centrul Minnesota să aibă cu ei provizii de apă şi alimente.