"Până la urmă, nu este vorba despre un accident, a fost o crimă, ceea ce s-a petrecut la Medellin a fost un asasinat", le-a declarat Reymi Ferreira jurnaliştilor în cursul unei deplasări la Cochabamba, în centrul ţării.

"Dacă pilotul ar fi respectat ce este prevăzut de reglementări, şi anume să aterizeze la Cobija (oraş bolivian la frontiera cu Brazilia) sau la Bogota, unde dacă ar fi dat alarma, tragedia putea fi evitată", a răspuns el întrebat dacă este de părere că vina pentru prăbuşire aparţine comandatului avionului.

"Când cineva îndrăzneşte să transporte pasageri (...) fiind la limita rezervorului, asta înseamnă să încalci protocolul de bază al aviaţiei civile, potrivit căruia trebuie să ai cel puţin o oră şi jumătate de autonomie de zbor", a continuat ministrul bolivian.

Avionul British Aerospace BA-146 aparţinând Lamia s-a prăbuşit la 28 noiembrie pe colinele din regiunea Medellin, cu 77 de persoane de bord, din care au supravieţuit doar şase.

Printre cei 71 de decedaţi se află aproape toţi membrii echipei de fotbal Chapecoense, care se deplasa în Columbia pentru finala competiţiei Copa Sudamericana, a doua ca importanţă în America Latină.

O comisie de şase procurori bolivieni, brazilieni şi columbieni a fost constituită pentru ancheta asupra accidentului.

Cauzele accidentului nu au fost stabilite deocamdată. Investigaţiile par să se orienteze spre teza unei pene de carburant. Aeronava nu şi-ar fi respectat planul de aprovizionare cu carburant, neefectuând o escală prevăzută la Cobija sau la Bogota, mai scrie AFP.