Astronauţii americani îşi pot exercita dreptul de a vota din spaţiu, în baza unei legi din 1997, adoptată în statul Texas, unde îşi au reşedinţa majoritatea acestora.

Primul american care a votat de pe orbita terestră a fost David Wolf, în timp ce se afla la bordul fostei staţii spaţiale ruseşti Mir.

Shane Kimbrough, aflat în spaţiu din 19 octombrie, nu a declarat pentru cine a votat.

Pentru a putea vota din spaţiu, astronauţii trebuie să iniţieze un demers cu un an înainte de plecare, specificând care sunt alegerile (locale, statale şi federale) la care doresc să participe, atunci când se află în spaţiu. Cu şase luni înainte de alegeri, ei primesc un formular de înregistrare la vot prin poştă — în acest caz, prin internet.