Peste 2.600 de zboruri au fost anulate de Lufthansa începând cu ziua de miercuri, când piloţii reprezentaţi de sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) au intrat în grevă, afectând planurile de călătorie pentru peste 315.000 de pasageri. În plus, greva piloţilor de la Lufthansa se va prelungi şi sâmbătă, când ar urma să fie afectate toate zborurile pe distanţe lungi cu plecare din Germania.

Aceasta este a 14-a grevă organizată de sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) de la începutul disputei cu managementul pe tema unui nou contract colectiv de muncă, în luna aprilie 2014. Sindicatul Vereinigung Cockpit solicită o majorare salarială retroactivă de 3,7% pe an, începând din 2012, în timp ce echipa managerială oferă o majorare de 2,5%, care, în opinia sindicatului, este egală cu o îngheţare a salariului.

Directorul general de la Lufthansa, Carsten Spohr, a apreciat că viitorul companiei ar fi în pericol dacă salariile piloţilor ar fi majorate până la nivelul solicitat. La rândul său, Harry Hohmeister, membru al Consiliului de Administraţie al Lufthansa, a estimat joi că anulările de zboruri din primele două zile ale grevei piloţilor au costat operatorul aerian aproximativ 20 de milioane de euro (21 de milioane de dolari), iar clienţii au făcut mai puţine rezervări.

În replică, sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) a avertizat că greva piloţilor de la Lufthansa ar putea să se prelungească pentru o perioadă nedeterminată. „Nu există o dată prestabilită pentru terminarea grevei”, a subliniat purtătorul de cuvânt de la Vereinigung Cockpit (VC), Joerg Handwerg. Acesta a adăugat că obiectivul grei este obţinerea unei oferte negociabile din partea managementului companiei, astfel ca actuala rundă de proteste să se încheie.

Lufthansa, cel mai mare transportator aerian european, s-a confruntat în ultimii ani cu greve repetate din partea piloţilor şi personalului de bord în încercarea de a introduce noi măsuri de reducere a costurilor pentru a putea face faţă competiţiei crescute venite din partea noilor companii aeriene din Orientul Mijlociu, dar şi din partea companiilor low cost.