Magistratul Teori Zavascki a decis să îl includă pe fostul preşedinte, figură emblematică a stângii latino-americane, în dosarul de anchetă privind participarea liderilor Partidului Muncitorilor (PT) la o reţea de corupţie, afacere care vizează de asemenea PSDB (centru dreapta), formaţiunea preşedintelui Michel Temer, şi aliatul de dreapta al acestuia, PP.

Lula, aflat la conducerea Braziliei între 2003 şi 2010, a mai fost inculpat de două ori în acest vast scandal în cadrul Petrobras: pentru corupţie şi spălare de bani, precum şi pentru obstrucţionarea justiţiei.

Este pentru prima dată când este suspectat că face parte dintr-o organizaţie criminală în acelaşi dosar, chiar dacă Parchetul nu l-a pus deocamdată sub acuzare.

STF a lansat o vastă anchetă, vizând în special parlamentari şi miniştri.

Justiţia suspectează existenţa unui "grup criminal organizat, comandat şi organizat de personalităţi politice din diverse partide, cu obiectul de a pereniza îmbogăţirea lor ilicită, precum şi a unor întreprinderi, finanţând campanii electorale cu ajutorul acestor deturnări de fonduri" publice, a explicat procurorul general Rodrigo Janot.

Miercuri, poliţia braziliană a prezentat în faţa Parchetului o nouă acuzaţie împotriva lui Lula pentru corupţie pasivă: el ar fi uzat de influenţa sa pentru a favoriza gigantul din domeniul construcţiilor Odebrecht în obţinerea de contracte în Angola în schimbul unor sume de bani.

Lula, 70 de ani, a respins constant acuzaţiile care i se aduc şi a denunţat caracterul lor politic care ar urmări să îl elimine din cursa pentru prezidenţialele din 2018.

El susţine că este victima unui complot al "elitelor", în continuarea "loviturii de stat" parlamentare contra preşedintei Dilma Rousseff, destituită de Senat la 31 august pentru falsificarea conturilor publice.