Gruparea radicală a precizat într-un comunicat că atacul a fost comis de un combatant străin cu ajutorul unui vehicul-capcană.

Atentatul de la Ras Lanuf a avut loc la câteva ore după un alt atac care a vizat un centru al poliţiei din oraşul Zliten, la 170 de kilometri est de Tripoli, în urma căruia au murit peste 50 de persoane. Acest atac, cel mai grav de la înlăturarea de la putere a lui Muammar Ghaddafi, în 2011, nu a fost revendicat.

Gruparea jihadistă Statul Islamic, ce activează din 2014 în Libia, a revendicat până în prezent mai multe atacuri comise pe teritoriul libian, unde câştigă teren, profitând de haosul creat în această ţară după căderea regimului Ghaddafi. În prezent, Libia are două guverne — unul recunoscut la nivel internaţional şi care s-a refugiat la Tobruk (est) şi altul pro-islamist, în capitala Tripoli.