„Au fost găsite 11 cadavre după ce incendiul a fost stins”, se mai spune în comunicat. Victimele ar fi muncitori imigranţi angajaţi ai uzinei, potrivit presei ruse.

Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă a precizat într-o primă etapă că nu există victime, însă ulterior anchetatorii au anunţat descoperirea unor trupuri neînsufleţite la faţa locului.

Nu se cunosc deocamdată cauzele incendiului izbucnit sâmbătă seară, care nu a putut fi stins decât după cinci ore, au mai spus anchetatorii. Surse citate de Russia Today afirmă că incendiul a fost doar o diversiune, menită să acopere o serie de crime.