Juncker a făcut de asemenea apel la găsirea unei soluţii, într-un discurs susţinut în Parlamentul European de la Strasbourg la două zile după ce grecii au respins prin referendum propunerile creditorilor internaţionali.

„Îmi doresc să evit un Grexit, sunt împotriva unui Grexit”, a menţionat Juncker.

În opinia preşedintelui Executivului comunitar, „Europa este o luptă permanentă pentru găsirea de compromisuri, iar Comisia va face tot posibilul pentru ca negocierile să fie reluate”.

Precizăm că referendumul a fost organizat la propunerea premierului Alexis Tsipras, după ce guvernul pe care îl conduce nu a reuşit să ajungă la un compromis cu membrii Eurogrupului şi reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, ai Comisiei Europene şi cei ai Băncii Centrale Europene.