Serviciul german de meteorologie a înregistrat ieri 40,3 grade Celsius în oraşul bavarez Kitzingen, cea mai mare temperatură din ţară de la începutul măsurătorilor în 1881. Într-o ţară obişnuită cu vreme răcoroasă şi ploi în lunile de vară, multe persoane au suportat cu greu canicula şi unele au încercat să se răcorească mergând la înot. Prin urmare, autorităţile germane au anunţat că cel puţin 12 persoane s-au înecat pe parcursul weekendului.

Totodată, în Germania au înregistrate şi furtuni violente, care au smuls copaci din rădăcini şi au blocat linii feroviare şi autostrăzi. Mai multe locuinţe au fost inundate şi cel puţin două persoane au fost rănite de trăsnete.

Şi Elveţia s-a confruntat cu o vreme caniculară la sfârşitul săptămânii trecute, iar doi cetăţeni străini au fost găsiţi morţi într-un râu din Zurich.

Tot ieri, s-au înregistrat aproape 38 de grade Celsius la Geneva şi aproximativ 35 de grade în restul ţării, iar serviciul naţional MeteoSwiss a prelungit alerta de caniculă până marţi.

Duminică a fost de asemenea cea mai călduroasă zi din acest an în Danemarca, cu temperaturi de aproximativ 31 de grade Celsius, dar şi în această ţară vremea s-a răcorit, canicula fiind înlocuită de furtuni şi ploi abundente.

După unul dintre cele mai călduroase weekenduri din acest an, Suedia a înregistrat la rândul său, în această dimineaţă, temperaturi mai reduse şi furtuni, însoţite de tunete şi fulgere.

Valul de caniculă din Spania a declanşat un incendiu de vegetaţie în nordul ţării, în regiunea Aragon, care a distrus aproximativ 8000 de hectare de teren, determinând evacuarea a 1500 de oameni. Aproximativ 500 de pompieri şi 26 de avioane şi elicoptere au luptat împotriva flăcărilor.

De asemenea, şi Polonia s-a confruntat în ultimele zile cu un val de caniculă, iar 41 de persoane au murit înecate de vineri până duminică.

În Marea Britanie, două persoane au murit şi alte două au fost rănite, după ce au fost lovite de trăsnet în munţii Brecon Beacons din Ţara Galilor. Furtunile însoţite de tunete şi fulgere s-au produs după câteva zile de temperaturi ridicate.