Potrivit presei locale, naufragiul a fost provocat de condiţiile meteorologice nefavorabile. Din fericire, echipajul a fost adus la mal în siguranţă, însă nu s-a putut face nimic pentru a salva încărcătura de 180 de tone de nitrat de amoniu, care s-a deversat în Oceanul Pacific. Poluarea afectează acum aproximativ 100 de kilometri din largul zonei Puntarenas, o importantă regiune turistică din Costa Rica. 

Nitratul de amoniu se foloseşte la producerea îngrăşământului chimic, a adezivilor şi explozibililor. Intoxicarea cu amoniu provoacă dureri de cap, greaţă, diaree şi chiar arsuri la nivelul pielii. Nu se cunosc deocamdată consecinţele acestei poluări asupra florei şi faunei marine.