Aeronava a derapat la câteva sute de metri şi a făcut o rotaţie de peste 90 de grade, în condiţii meteorologice nefavorabile (ploaie şi ceaţă). În timpul aterizării, aparatul de zbor a lovit o antenă de comunicaţii, instalată în amonte de pistă, conform informaţiilor preliminare.

Accidentul a stârnit panică în rândul pasagerilor. „Era fum, iar măştile de oxigen au căzut. Personalul de cabină era agitat şi am crezut că vom muri”, a povestit o femeie.

Compania a anunţat iniţial într-un comunicat că 20 de persoane au fost rănite. Conform noului bilanţ, 27 de persoane au fost rănite în urma acestui incident.

Potrivit presei, avionul zbura la o altitudine prea joasă înaintea apropierii de aeroportul din Hiroshima, dar Ministerul Transporturilor de la Tokyo nu a confirmat această informaţie.

O echipă de opt anchetatori sud-coreeni urmează să se alăture experţilor niponi în cursul zilei.