Rezoluţia 348-48 a fost aprobată de o majoritate de republicani şi democraţi, accentuând presiunea asupra administraţiei Obama pentru a nu mai întârzia furnizarea de arme şi material militar greu forţelor Kievului.

Şeful Statului Major al armatei Martin Dempsey a declarat, în cadrul unei audieri în faţa Comisiei Forţelor Armate din Senat, că este imperativ să se examineze acordarea de ajutor letal, în timp ce secretarul Apărării Ashton Carter a afirmat că şi el înclină în această direcţie.

Rezoluţia de luni îi cere lui Barack Obama să furnizeze Ucrainei sisteme de arme de apărare letale care ar permite ameliorarea capacităţii Ucrainei de a-şi apăra suveranitatea teritorială contra agresiunii nejustificate şi continue a Federaţiei Rusie.

Preşedintele Camerei John Boehner a descris votul ca un stimulent de a acţiona şi a spus că Congresul este în mare măsură favorabil sprijinului militar.

„Fără acţiunea acestei administraţii, agresiunea rusă rămâne necontrolată”, a subliniat acesta după vot.

Democratul Eliot Engel, principalul apărător al rezoluţiei, a sugerat colegilor săi că este timpul să se înceteze tratarea crizei din Ucraina ca un conflict îndepărtat.

„Acest război a făcut mii de morţi, zeci de mii de răniţi, un milion de persoane strămutate şi începe să ameninţe stabilitatea Europei post-Război Rece”, a afirmat Eliot Engel, adăugând că preşedintele rus Vladimir Putin ne întoarce la zilele sumbre ale Războiului Rece.

Casa Albă a anunţat în această lună că livrează Ucrainei echipamente militare neletale de 75 de milioane de dolari.